Ralph Waldo Emerson

Doresc sa ma opresc astazi asupra unui fragment din Natura, un eseu de Ralph Waldo Emerson. M-a impresionat limbajul plastic caracteristic al autorului. Imi evoca in amintire minunatele scrieri despre flora si fauna ale academicianului Ion Simionescu, pe care vi-l recomand cu cea mai mare caldura sa-l cititi, atat cu sufletul, cat si cu mintea. Alegeti d-voastra ordinea…

Oprindu-ne insa la vreme, desi ar mai fi fost multe lucruri de spus, sa nu uitam omagiul cuvenit naturii eficiente, natura naturans, cauza vie din fata careia toate formele fug asemenea zapezii spulberate, ea insasi plina de taine, zamislitoare a unor inchipuiri nespus de variate pe care le mana ca pe niste turme si multimi (asa cum isi reprezentau natura anticii prin Proteus pastorul). Ea se destainuie in vietati, pornind de la particule si spicule si ajungand, dupa repetate transformari, la cele mai inalte transformari si rezultate, fara socuri sau salturi *. Putina caldura, cu alte cuvinte putina miscare, este tot ceea ce diferentiaza polii reci, sterpi, de un alb orbitor, ai pamantului de prolificele clime tropicale. Toate schimbarile se petrec fara violenta, in virtutea celor doua conditii fundamentale – spatiul si timpul nemarginit. Geologia ne-a initiat in secularitate naturii si ne-a invatat sa ne dezobisnuim de etaloanele noastre scolare si sa inlocuim sistemul mozaic sau ptolemeic cu stilul cel mai vast. Nu am stiut nimic cum se cuvine din lipsa de perspectiva. Acum insa invatam ce perioade rabdatoare trebuie sa se scurga pana sa se formeze roca, apoi pana sa se sfarame roca, pana cand primii licheni destrama patura esterioara cea mai subtire si o transforma in pamant, lasand drum liber Florei, Faunei, lui Ceres si Pomonei. Cat de indepartat este trilobitul! sau patrupedul! sau, mai mult inca, omul! Isi ocupa locul pe rand, apoi neamurile omenesti. E un drum lung de la granit pana la stridie, dar si mai lung pana la Platon si invatatura despre nemurirea sufletului. Dar se perinda toti si toate, neabatut; pe cat este de sigur ca atomul are doua laturi.

____________

* Nu-mi dau seama daca autorul vorbeste strict despre evolutia geologica sau nu; teoria echilibrului punctat era inca departe (n. r.)

Universul in expansiune la nesfarsit?

Garret Hardin despre cele 3 legi ale termodinamicii:

1. 1. Nu putem castiga
   2. Pierdem sigur
   3. Nu putem iesi din joc

(Dar cream noi un joc!)

(Constantin Noica, Jurnal de idei)

Cercetari recente sugereaza ca universul se va extinde probabil la nesfarşit, devenind un univers intunecat si rece. Cel putin acesta este deznodamantul final, si fara drept de apel, la care ne conduc regulile (actuale) ale jocului (termodinamic). Dar asa sa fie oare? Intuitia lui Noica (sau a lui Garret?) a functionat perfect. Ce va impiedica, sa zicem, o forma viitoare de organizare a materiei, sa schimbe dinauntru regulile jocului, si sa si le impuna pe ale sale, cu alte cuvinte sa impiedice expansiunea la nesfarsit a universului, asa cum se prefigureaza ea actualmente? Suntem supusi regulilor termodinamice, dar ce ne impiedica ca dinauntrul jocului (a sistemului) sa cream noi reguli, care sa schimbe regulile existente ale jocului, in ansamblul sau? Adica, conform expresiei lui Noica, sa „cream noi un joc”… Prin „noi” inteleg orice forma de organizare a materiei care ne va succede in evolutia universului. Sa luam un exemplu concret de schimbare dinauntru a regulilor jocului. Inainte de aparitia omului, mai precis a civilizatiei industriale, clima Pamantului oscila intre perioade glaciare si interglaciare, stare care s-a perpetuat timp de sute de milioane de ani. In termenii nostri, acestea erau regulile „jocului”. Insa odata cu aparitia omului industrial, regulile jocului par sa se schimbe in avantajul lui, si nu oricum, ci dinauntru. Civilizatia industriala, modificand si controland atmosfera, ameninta sa intrerupa ciclul glaciar-interglaciar perpetuat timp de sute de milioane de ani. In felul acesta, specia nu mai este amenintata cu extinctia datorita glaciatiunilor. Cu alte cuvinte, omul industrial modifica constient si dinauntru regulile jocului in favoarea lui, deci isi creaza propriul joc. De ce nu ar putea fi extrapolat acelasi lucru intr-un viitor oarecare, si la nivelul intregului univers aflat in expansiune?